Manelistul Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adrian Minune, a demisionat din funcţia de consilier local al comunei Ştefăneşti, Ilfov, şi se gândeşte să renunţe definitiv la politică şi să-şi dea demisia din PSD. El spune că a făcut acest gest pentru a-şi salva familia.
Minune a anunţat că a luat această decizie ieri, după ce a primit odată cu citaţia la Tribunal şi o scrisoare de ameninţare la adresa sa şi a familiei, de la un imp o r - t a n t politician. “Băi, hartistule, îţi dau un sfat, vezi că te paşte Transnistria pentru minciuni la tribunal, e păcat de toată averea ta şi a familiei tale, o să rămână pe drumuri, vagabonzi”, a reprodus Adrian Minune din cartea poştală, refuzând să spună de la cine a primit- o.
Cercetat de ANI
Manelistul spune că are destulă avere să trăiască el şi familia lui şi că nu a intrat în politică să facă bani, dar că acest statut de politician i-a adus numai necazuri. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat, pe 12 aprilie, în cazul lui Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adi Minune. Inspectorii ANI au sesizat o diferenţă de 100.000 de euro între averea dobândită şi veniturile declarate, obţinute în urma postului de consilier local, precum şi tranzacţii suspecte de 900.000 de euro derulate prin conturile bancare. De asemenea, manelistul nu şi-ar fi plătit obligaţiile fiscale - drepturile de autor - şi nici n-a declarat un teren cumpărat în localitatea Afumaţi
Botiş a plecat din Guvern
Ioan Botiş, ministrul muncii, a demisionat ieri din funcţie, după o discuţie cu premierul Emil Boc, în care acesta i-a sugerat renunţarea la postul de ministru, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european.
“Cu o mică întârziere şi cu scuzele de rigoare, îmi prezint demisia. Este o demisie de onoare”, a spus Botiş. Acesta e suspectat de incompatibilitate, deoarece o firmă din Bistriţa a primit o finanţare de 500.000 de euro, la numai o lună după ce a fost numit ministru.
Asociaţia are sediul într-un imobil deţinut de demnitar. Soţia sa, Ligia, este consultant în firmă, ea fiind remunerată cu 8.000 de lei lunar, iar un consilier personal şi o fostă şefă de cabinet a ministrului sunt implicaţi în afacere. Posibili înlocuitori ai lui Botiş sunt pedeliştii Claudia Boghievici, Raluca Turcan sau Gheorghe Barbu. Până la desemnarea unui nou ministru al muncii, atribuţiile acestuia au fost preluate de secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu.

Sursa: Libertatea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu