vineri, 15 aprilie 2011

Adi Minune, tranzacţii suspecte de 900.000 de euro

Pentru solistul de manele Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adi Minune, vremurile nu se anunţă tocmai însorite. Agenţia Naţională de Integritate l-a reclamat la Fisc şi la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, după ce s-a constatat că acesta a câştigat sume mai mari decât a declarat.

O primă acuză adusă de inspectorii de integritate este legată de veniturile dobândite şi declarate în perioada 2008-2010 de Adi Minune care e consilier local în comuna Ştefăneştii de Jos, Ilfov. Astfel, deşi manelistul a declarat o sumă de până în 1.000 de lei, încasările au fost mult mai mari, şi anume ar fi depăşit 100.000 de euro. În plus, Adi Minune este bănuit că a făcut tranzacţii bancare suspecte de peste 800.000 de euro, fapt pentru care a intrat şi în atenţia Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor. Contactat de reporterii Libertăţii, avocatul Valerică Tudor ne-a explicat că legea condamnă operaţiunile bancare ce nu au un scop economic ori cele care nu au legătură cu activităţile comerciale ale persoanei care primeşte anumite sume de bani.

Riscă până la doi ani de puşcărie

Conform avocatului, dacă suspiciunile inspectorilor de integritate privind faptul că Minune ar fi ascuns provenienţa banilor care i-au fost găsiţi în conturi se confirmă, manelistul riscă de la 3 luni la 2 ani de închisoare.

Uite ce zice cântăreţul

“Dacă se dovedesc adevărate acuzaţiile lor, suport consecinţele. Însă m-am dus cu dovezi, singur, fără nici un avocat - 16 dosare de acte. Am fost şi vreau să fiu «o carte deschisă» pentru inspectorii ANI. Pai dacă nu se iau în ţara asta de Adrian Minune nu mai au nici o activitate”. În ceea ce priveşte tranzacția bancară de 800.000 de euro, Minune spune că suma s-a ridicat de fapt la 1.500.000 de euro, dar a fost făcut totul la vedere. “ Am câștigat 1.500.000 de euro într-o singură zi, au venit de la Dumnezeu”, a afirmat cântăreţul

Sursa: Libertatea.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Trafic

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Best CD Rates