vineri, 22 aprilie 2011

Posesorii de iPhone 4 şi iPad 3G, urmăriţi la tot pasul

Doi programatori, Alasdair Allan şi Pete Warden, au dezvăluit recent, în cadrul unei conferinţe, faptul că iPhone 4 şi iPad 3G conţin un fişier ascuns care stochează informaţii despre localizarea geografică ( n.r.- aplicaţia permite unui utilizator conectat la internet să localizeze o altă persoană pe baza numărului de telefon mobil al acesteia).

Potrivit celor doi programatori, fişierul-spion, denumit “consolidated. db”, păstrează evidenţa datelor GPS de pe dispozitivele 3G produse de Apple şi este actualizat constant cu poziţia geografică a utilizatorului. Atunci când posesorul sincronizează un iPhone sau un iPad 3G, informaţia stocată pe telefon e trimisă aplicaţiei iTunes. “Prezenţa acestor date pe iPhone 4, iPad 3G şi în fişierele de backup are implicaţii legate de securitate şi de confidenţialitate”, susţine Alasdair Allan.
Apple nu a dat nici un răspuns
Programatorii spun că, deocamdată, nu există motive de panică. Allan susţine că “rămâne de văzut felul în care Apple intenţionează sau nu să folosească aceste date care se pare că sunt stocate într-un fel de comandament”. Cei doi au contactat echipa de securitate de la Apple, însă nu au primit încă o soluţie. Compania Apple nu a răspuns nici la solicitările publicaţiei New York Times, a informat, ieri, hotnews.ro




Sursa: Libertatea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Trafic

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Best CD Rates