Pentru Elena Băsescu, frumusețea e la fel de importantă ca statutul de europarlamentar. Șase ore a petrecut mezina preşedintelui într-un salon de cosmetică din centrul Capitalei, răsfățându-se cu tratamente scumpe.
EBA se respectă. Nu doar pantofii şi gențile de firmă cu care apare la fiecare ieşire în public lasă să se vadă acest lucru, ci şi felul în care se îngrijeşte. Am surprins- o, zilele trecute, intrând într-un salon de înfrumusețare situat în zona de fițe a Capitalei, Dorobanți, şi ieşind abia după şase ore!
Ce-a făcut Elena acolo în tot acest timp? Ne-am lămurit repede: s-a răsfățat cu tratamente din cap până-n picioare.
EBA e o clientă fără fițe
Mai exact, a făcut masaj, tratament pentru ten, şi-a aranjat părul, s-a epilat şi şi-a făcut manichiura. Toate acestea, folosind produse bio.
Angajatele salonului respectiv susțin că EBA nu este, cum am putea crede, o fițoasă, ci, mai degrabă, un client exemplar. Niciodată nu întârzie la programare, nu are pretenții exagerate şi nu le vorbeşte de sus.
Cât despre banii plătiți pentru servicii, am aflat că suma pe care Elena o dă în fiecare lună la salon ajunge la 700 de euro. Dacă bacşişurile lăsate fetelor care o fac frumoasă sunt pe măsura onorariului, mai că înțelegem de ce acestea o ridică în slăvi pe EBA...
Obrazul subţire cu cheltuială se ţine

Pentru că vrea să arate ireproşabil, Elena Băsescu poartă doar haine de firmă. Nici accesoriile nu sunt lăsate pe planul doi, pentru că şi detaliile
sunt importante. În ceea ce priveşte încălţămintea, Elena Băsescu are o marcă preferată: Christian Louboutin. Aşa că, atunci când este invitată la ocazii importante şi nu numai, EBA se încalţă doar de la această firmă. Bunăoară, la nunta fotbalistului Vlad Munteanu, de acum câţiva ani, la care a venit cu fostul iubit, Andrei Hrebenciuc, ea s-a prezentat cu un model Louboutin de 570 de euro.


Ceasul de la mâna Elenei e o adevărată bijuterie, marca Hublot, modelul Gold Ceramic. Valoarea acestuia e de 17.000 de euro, însă ceasul a fost un cadou de la iubitul Elenei, Syda.
Geantă Hermes de 5.000 €
Şi genţile sunt importante pentru EBA. Una dintre preferatele ei este modelul Hermes Birkin, de 5.000 de euro.
A plâns când a văzut-o pe Oana Zăvoranu împăcându-se cu mama ei, în direct
Cu toate că se spune că în politică nu trebuie să ai sentimente, Elena Băsescu este, totuşi, o persoană sensibilă.

Fata cea mică a lui Traian Băsescu, europarlamentar la Bruxelles, le-a mărturisit de curând unor cunoscuţi că s-a uitat cu mare interes la emisiunea în care Oana Zăvoranu a apărut împreună cu mama ei şi a mai precizat că a plâns atunci când soţia lui Pepe i-a cerut iertare celei care i-a dat viaţă şi cu care a purtat un război mediatic şi în justiţie mai bine de şase ani.
De asemenea, a fost impresionată de gestul Oanei de a-şi cere iertare de la toţi cei pe care i-a implicat în scandal. Cele două Zăvorance s-au împăcat în urmă cu o lună.
Sursa: Libertatea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu