Ultimul termen al procesului de divorţ dintre Monica şi Irinel Columbeanu a scos la iveală ieri şi anumite neadevăruri, pe care Iri le-a primit din partea soacrei lui. La audieri, Veronica Bulai a recunoscut că a minţit atunci când i-a spus ginerelui, într-una din înregistrări, că fiica sa nu e un părinte bun pentru micuţa Irina, sperând astfel ca Monica să se supere şi să nu-şi mai ia mama în America unde, a continuat ea, nu se descurcă pentru că nu ştie engleză.
Moni şi Iri s-au reîntâlnit în sala de judecată de la Buftea şi, de această dată, ei au lăsat impresia că au îngropat securea războiului şi că se vor înţelege în privinţa divorţului şi a cus
todiei fetei lor, Irina. În faţa judecătorilor, cei doi au stabilit să se despartă de comun acord, fără ca vreunul dintre ei să fie scos vinovat. Chiar dacă iniţial vedeta s-a arătat dispusă să renunţe la custodia micuţei, ulterior, înţelegerea lor nu a mai avut loc, deoarece Irinel nu a fost de acord ca fiica sa să poată fi luată în Statele Unite ale Americii de fiecare dată când mama sa ar dori acest lucru, aşa cum ceruse Monica. În acest context, magistraţii au audiat martorii citaţi în dosar, iar la final au stabilit ca hotărârea privind custodia Irinei să fie făcută publică în cursul zilei de azi.
Veronica Bulai, martora fiicei sale
Dacă şoferul şi menajera lui Irinel au descris în faţa magistraţilor modul în care Irinuca a fost crescută şi educată la Izvorani, mama Monicăi, Veronica Bulai, a şocat pe toată lumea afirmând, conform unor surse judiciare, că şi-a minţit ginerele atunci când i-a spus acestuia că, în opinia sa, Moni nu e o mamă bună şi că Irinuca ar putea muri până la împlinirea vârstei de 6 ani dacă ar sta cu manechinul. Întrebată de judecător de- spre motivul minciunii, Veronica Bulai a adăugat că ea nu se descurca deloc să vorbească în limba engleză, aşa că îşi căuta un motiv să nu mai plece peste Ocean.
Partajul, proces separat
Judecătorii au decis să separe procesul de partaj de cel de divorţ. În acest context, bunurile soţilor Columbeanu ar putea fi împărţite în cadrul unui proces separat, care ar putea fi deschis doar dacă Monica va face un inventar al averii comune. Ulterior, vedeta va fi obligată şi să plătească o taxă de timbru în valoare de 3 la sută din valoarea bunurilor. În caz contrar, dosarul ar fi suspendat şi Monica nu ar mai primi absolut nimic.
De azi, amândoi vor fi liberi
Cuplul Columbeanu ar trebui să devină de azi istorie. Instanţa din Buftea urmează să îi separe definitv pe cei doi şi să-i permită Monicăi să revină la numele Gabor. Tot azi, judecătorii vor hotărî cui îi va fi încredinţată micuţa Irina, precum şi programul de vizite.
Face reclamă unei băuturi energizante?

Moni ar fi primit misiunea să "introducă" pe piaţa din ţara noastră o băutură răcoritoare energizantă necunoscută încă. Despre ce este vorba?
Despre ciudatul recipient "Mr. Pink" pe care diva, de când s-a întors pe plaiurile natale, nu l-a lăsat din mâini. A avut băutura şi în avion şi... a ţinut-o tandru la piept, în momentul în care a păşit pe pământ românesc şi a dat ochii cu cohortele de jurnalişti.
Astăzi, la tribunal, Moni a avut aceeaşi sticlă de "Mr. Pink" în mână. Jurnaliştii de la Libertatea au
încercat să afle mai multe amănunte despre respectiva licoare. Misiune dificilă.
Despre ciudatul recipient "Mr. Pink" pe care diva, de când s-a întors pe plaiurile natale, nu l-a lăsat din mâini. A avut băutura şi în avion şi... a ţinut-o tandru la piept, în momentul în care a păşit pe pământ românesc şi a dat ochii cu cohortele de jurnalişti.
Astăzi, la tribunal, Moni a avut aceeaşi sticlă de "Mr. Pink" în mână. Jurnaliştii de la Libertatea au

Ce ştim însă este că pe recipient se află câteva litere scrise într-o limbă asiatică. Cumva, misteriosul bărbat cu care martorul nostru a surprins-o pe Columbeanca la plimbare este, de fapt, un partener de afaceri împreună cu care diva a făcut un aranjament?
I-o fi propus să-i promoveze băutura pe piaţa românească, profitând de popularitatea pe care ea o are, în schimbul unei sume frumuşele?
Avocatul a luat-o pe divă de la aeroport
Monica Columbeanu a revenit în România duminică seara, după aproape trei săptămâni de absenţă, timp în care a fost plecată în SUA. Cum sora ei, Ramona, e în vacanţă, în Grecia, cu iubitul, cel care a aşteptat-o la aeroport a fost avocatul ei, Ionuţ Dojană.

Cei doi au pus la punct strategia pentru procesul de divorţ pe drum, motiv pentru care au şi făcut un ocol, chiar pe noul pasaj Basarab. Înainte să ajungă la apartamentul din Calea 13 Septembrie, Moni s-a oprit la o farmacie de unde şi-a cumpărat câteva medicamente şi a plătit cu un card VISA Premium, emis de o bancă din Statele Unite. Apoi a mers acasă, unde, în faţa scării, o aştepta mama ei.
Sursa: Libertatea
1 comentarii:
tarfa proasta!!
Trimiteți un comentariu