marți, 7 iunie 2011

Moni, vei sta cu Irina doar 4 zile pe lună!


Veşti proaste pentru manechinul Monica Columbeanu, plecat în America pentru a onora un contract. După ce timp de 76 de zile a deţinut custodia temporară a micuţei Irina, vedeta a fost lovită dur de magistraţii de la judecătoria din Buftea. Aceştia au decis, ieri, să o încredinţeze pe micuţă tatălui său.
Faptul că Monica Columbeanu a plecat în America şi a lăsat-o pe Irinuca în grija mamei sale, şi nu în a lui Irinel, pare să fi cântărit greu în ochii judecătorilor de la Buftea. Aceştia au taxat-o dur, mai ales şi pentru reacţia avocaţilor săi, care, nemulţumiţi că le-a fost respinsă o cerere, au părăsit sala de judecată. În lipsa apărătorilor doamnei Columbeanu, avocaţii lui Irinel şi-au susţinut pledoariile şi după câteva ore a sosit şi decizia magistraţilor. Aceştia au hotărât să-i încredinţeze copilul omului de afaceri şi i-au stabilit vedetei un program de vizitare.

Micuţa a fost dusă la Izvorani

Astfel, Moni are voie să ia fetiţa în primele două weekenduri ale fiecărei luni şi în prima jumătate din perioada de vacanţă. Imediat după decizia judecătorilor, Irinel a mers la grădiniţă să o ia pe fiica sa. Aşa cum a promis, afaceristul a evitat să o expună pe micuţă presei şi a intrat cu maşina în curtea instituţiei, acolo de unde a luat-o pe Irina.
Avocatul Monicăi susţine că gestul lui Irinel de a se duce la grădiniţă şi de a lua copila la Izvorani ar putea fi calificat drept răpire. "Au fost multe gărzi de corp care au intrat în forţă şi au luat copilul. Nu n e - a u fost comunicate detalii de genul unde a fost dusă Irina. Indiciile ne duc cu gândul la o răpire", a declarat Ionuţ Dojană la emisiunea "Acces direct".

"E un copil grav destabilizat emoţional şi afectiv"

"Irina e un copil grav destabilizat emoţional, mental şi afectiv. O fetiţă de vârsta ei care trece prin asemenea traumă învaţă fără să vrea că nu se poate baza pe părinţii ei. Va avea mari probleme de comunicare, de ataşare şi de relaţionare atât la grădiniţă, cât şi în adolescenţă. Va creşte cu modelul defectuos al familiei sale şi poate să aibă în tinereţe relaţii dezechilibrate cu persoanele de sex masculin", ne-a explicat psihologul Hanibal Dumitraşcu (foto).

Monica locuieşte într-o casă achiziţionată în sistem barter

Avocaţii Monicăi au părăsit ieri sala de judecată pe motiv că instanţa nu a acceptat o nouă anchetă socială la actuala locuinţă a fotomodelului, din sectorul 2. Pentru a demonstra că Monica are casa ei, avocaţii au prezentat instanţei un contract de barter din 29.04.2011, valabil doi ani, în care tânăra se obligă la prestarea unor servicii (natura acestora rămâne confidenţială, textul fiind barat cu marker), iar în schimb Moni urmează să primească "apartamentul de 263 mp".


Sursa: Libertatea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Trafic

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Best CD Rates