Arestată în Olanda la începutul lunii aprilie, din cauza prietenului său, Valentin Petrişor, suspectat de fraudă cu cărţi de credit, Natalia Mateuţ are din nou probleme cu Poliţia. De data aceasta nu cu cea batavă, ci cu cea română. Mai precis, cu Rutiera.
Natalia Mateuţ a fost, ieri, trasă pe dreapta de un poliţist, care a observat că bruneta nu purta centura de siguranoeă şi că vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea.
A primit 67 de lei amendă
Pentru cele două infracţiuni, tânăra a primit o amendă în valoare de 67 de lei. Se pare că farmecele lui Naty, cum îi place să i se spună fiicei fostului dinamovist Dorin Mateuţ, nu au funcţionat în acest caz. Şi nici faptul că se afla la volanul unui impozant automobil marca Bentley, care aparţine unui prieten, nu prea a ajutat-o.
Supărată şi nu prea, Natalia a urcat apoi în maşină şi a plecat către o nouă partidă de shopping, probabil să se liniştească.
Cine a zgâriat Bentley-ul?

Se pare că decizia lui Naty de a se plimba prin Bucureşti cu un Bentley de împrumut nu a fost tocmai una fericită. Nu de alta, dar, după ieşirea dintr-un magazin de unde şi-a cumpărat o pereche de lentile de contact, Natalia Mateuţ a constatat că maşina de 150.000 de euro avea o zgârietură pe bara din spate. Cine o fi “atentat” la Bentley?
Sursa: Libertatea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu