Relaţia de weekend dintre Pepe şi Felik, dansatoarea din Republica Moldova, pe care Libertatea a dezvăluit-o ieri, durează de ceva vreme. Cei doi au dansat toată noaptea împreună la lansarea localului tatălui lui Pepe, care a avut loc în urmă cu o lună.
Nimeni nu s-a gândit că între Pepe şi superba blondă cu care a dansat până spre dimineaţă, la lansarea restaurantului tatălui său, ar putea fi ceva mai mult decât o simplă distracţie. Asta pentru că, în acea perioadă, era ceva obişnuit ca Pepe să se distreze cu diverse fete prin cluburi. Între cei doi s-a înfiripat, spun prietenii interpretului, o frumoasă relaţie, chiar dacă Pepe ne-a mărturisit ieri că nu au ajuns la sex. Relaţia dintre cei doi e confirmată şi de designerul de haine de blană Dan Chiriac, care a fost cuplat cu o altă dansatoare, bună prietenă a Feliciei.
I-a «stricat apele» lui Chiriac
“Felik face parte dintr- un grup de patru fete din Chişinău care, atunci când sunt în Bucureşti, în weekend, nu ies decât împreună. Când Felik s-a cuplat cu Pepe, am decis să renunţ la relaţia pe care o aveam, pentru că fetele dispuneau doar de câteva ore libere, pe care n-am vrut să le împărţim. Nici eu şi nici Pepe nu ne-am fi simţit confortabil, mai ales că nu ne cunoaştem personal. Eu am cu cine să ies, fete dulci sunt peste tot”, a spus Chiriac.
Sursa: Libertatea
Sursa: Libertatea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu