Un tânăr a furat maşina unui coleg de serviciu şi a accidentat un minor în Sibiu, după care a fugit. El a fost reţinut de către poliţişti, din cercetări reieşind că acesta nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
"Accidentul rutier s-a produs pe strada Tractorului din municipiul Sibiu, în jurul orei 20.00. Un conducător auto, la intersecţia cu strada Tractorului, la efectuarea unui viraj la stânga, a acroşat un minor în vârstă de 15 ani, care se juca în partea carosabilă. Minorul a fost uşor accidentat, fiind transportat la spital. Imediat după producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, abandonând autovehiculul", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
După aproximativ două ore, şoferul a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani din Bacău, care locuieşte fără forme legale în municipiul Sibiu.
"În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a sustras un autovehicul ce aparţinea unui coleg de serviciu şi l-a condus cu intenţia de a pleca spre centrul municipiului, pe traseul de deplasare provocând accidentul. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,28 miligrame alcool pur în aerul expirat", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Sursa: Cancan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu